BUN Technologies

    Politica de confidențialitate

    Ce date prelucrăm, de ce și ce drepturi ai. Ultima actualizare: 7 octombrie 2026.

    1. Cine răspunde de datele tale

    Operatorul datelor este BUN TECHNOLOGIES S.R.L., CUI 50779153, nr. de înregistrare J2024035401005, cu sediul în Str. Râmnicu Vâlcea nr. 9, bl. S34A, sc. 1, et. 5, ap. 31, Sector 3, București 031802 („noi”).

    Pentru orice întrebare despre datele tale ne scrii la [email protected] sau ne suni la +40 773 932 044.

    Politica se aplică site-ului buntech.ro, portalului nostru intern și conversațiilor pe WhatsApp cu numărul firmei. Pentru serviciul connectio.ro există o politică separată, pe connectio.ro.

    2. Ce date prelucrăm și de ce

    Formularul de contact

    Numele, adresa de e-mail și, dacă le completezi, telefonul, firma, tipul de proiect, bugetul estimat și mesajul. Formularul nu le salvează într-o bază de date: ne ajung pe e-mail, ca să-ți putem răspunde și să-ți pregătim o ofertă. Temeiul este solicitarea ta și demersurile dinaintea unui eventual contract (art. 6 alin. (1) lit. b din GDPR).

    Conversațiile pe WhatsApp

    Când ne scrii pe WhatsApp la numărul firmei, prelucrăm numărul tău de telefon, numele din profilul WhatsApp, conținutul mesajelor și al fișierelor pe care ni le trimiți, data și ora lor, precum și starea mesajelor noastre (trimis, livrat, citit). Folosim aplicația WhatsApp Business și platforma WhatsApp Business a Meta, printr-o aplicație proprie, ca să primim și să trimitem mesajele din portalul nostru intern. Le folosim ca să-ți răspundem, să ținem evidența discuțiilor despre proiectele tale și să-ți trimitem mesajele pe care ni le-ai cerut. Temeiul este contractul sau demersurile dinaintea lui (art. 6 alin. (1) lit. b) și interesul nostru legitim de a comunica eficient cu clienții (art. 6 alin. (1) lit. f).

    Nu folosim conversațiile pentru reclame, nu le vindem și nu trimitem mesaje promoționale pe WhatsApp fără acordul tău.

    Portalul intern

    Portalul nostru intern e folosit doar de echipa BUN Technologies. Acolo păstrăm mesajele WhatsApp și datele de lucru pentru proiecte. Accesul la conversațiile WhatsApp îl au doar persoanele din echipă desemnate pentru asta.

    Asistenți AI

    Putem folosi asistenți AI (de exemplu Claude, de la Anthropic, sau ChatGPT, de la OpenAI) ca să ne ajute să citim și să formulăm răspunsuri. În acest caz, mesajele relevante pot fi transmise furnizorului asistentului, doar pentru a genera răspunsul. Niciun răspuns nu pleacă spre tine fără să-l aprobe un om din echipă. Nu luăm decizii automate care să te afecteze.

    3. Cui transmitem datele

    Numai furnizorilor de care avem nevoie ca să funcționăm:

    • Meta Platforms Ireland Ltd. (WhatsApp): transportă mesajele. Pentru ce face Meta cu datele, se aplică și politicile WhatsApp Business.
    • furnizorii de găzduire: serverele pe care rulează site-ul și portalul sunt închiriate de la OneProvider (Canada), prin BrainStorm Network, și se află fizic într-un centru de date din Franța;
    • Cloudflare: rețeaua prin care ajunge traficul către site și portal;
    • furnizorul de e-mail al firmei, unde ajung mesajele din formularul de contact;
    • furnizorii asistenților AI, numai în situația descrisă mai sus.

    Unii dintre acești furnizori prelucrează date și în afara Spațiului Economic European. Transferurile se fac pe baza garanțiilor prevăzute de GDPR: o decizie de adecvare a Comisiei Europene, acolo unde există, sau clauzele contractuale standard.

    Mai putem transmite date autorităților, numai când legea ne obligă.

    4. Cât timp le păstrăm

    Mesajele din formular și conversațiile pe WhatsApp le păstrăm cât timp e nevoie ca să-ți răspundem și să lucrăm împreună, apoi cât e necesar pentru a ne apăra drepturile în caz de dispută. Documentele contabile, de exemplu facturile, le păstrăm cât cere legea.

    Poți cere oricând ștergerea conversațiilor tale; o facem, cu excepția datelor pe care legea ne obligă să le păstrăm.

    5. Drepturile tale

    Ai dreptul să ceri acces la datele tale, rectificarea sau ștergerea lor, restricționarea prelucrării, portabilitatea datelor și să te opui prelucrării bazate pe interesul nostru legitim. Ne scrii la [email protected] și răspundem în cel mult o lună.

    Dacă nu ești mulțumit de răspuns, te poți adresa Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP), B-dul G-ral. Gheorghe Magheru nr. 28-30, Sector 1, București, dataprotection.ro.

    6. Cum ceri ștergerea datelor

    Trimite un e-mail la [email protected] cu subiectul „Ștergere date” și numărul de telefon sau adresa de e-mail pe care le-ai folosit în discuția cu noi. Ștergem conversațiile și datele asociate din sistemele noastre și îți confirmăm pe e-mail. Mesajele rămân pe dispozitivul tău și în contul tău WhatsApp până le ștergi tu.

    7. Site-ul și cookie-urile

    Site-ul buntech.ro nu folosește instrumente de analiză a traficului sau de publicitate. Folosim doar ce e strict necesar pentru funcționarea și securitatea lui. Dacă vom adăuga vreodată altceva, actualizăm această pagină și îți cerem acordul înainte, acolo unde legea o cere.

    8. Modificări

    Când schimbăm această politică, publicăm aici noua versiune și data ei. Ultima actualizare: 7 octombrie 2026.